Facultatea de Farmacie

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a lansat proiectul nutrițional: „Educația populației privind fructele și legumele cu rol terapeutic”

Sala Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ Arad a găzduit, vineri 04.11.2016, Conferința de lansare a proiectului nutrițional: „Educația populației privind fructele și legumele cu rol terapeutic”, lansat de Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

La eveniment au participat prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector al UVVG, care a transmis salutul d-nei prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” și al d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității, prof. univ. dr. Claudia Toma, decanul Facultății de Farmacie, cadre didactice, studenți și public arădean interesat. Invitații manifestării au fost Florin Galiș, om de afaceri, absolvent (ALUMNI) al UVVG, unul dintre promotorii proiectului, precum și senatorii PSD – Florian Dorel Bodog, secretar al Comisiei de Sănătate Publică din Senatul României și senatorul Mihai Fifor, membru al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.

Prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector al UVVG, a subliniat: „În cadrul Facultății de Farmacie sunt foarte mulți tineri dornici de a face bine și de a participa la proiecte pentru binele sănătății populației. În numele conducerii Universității, a domnului președinte prof. univ. dr. Aurel Ardelean și a doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Cotoraci mulțumim Centrului Municipal de Cultură pentru că a avut încredere în acest proiect. Este de datoria noastră, a universitarilor, să promovăm proiecte de prevenție, pentru că o alimentație sănătoasă ne scutește de foarte multe costuri ulterioare. Sperăm ca noi, Aradul, să fim un pol de excelenţă și să dăm un bun exemplu celorlalte județe în ceea ce privește promovarea unei alimentații funcționale, o alimentație care îți asigură nu numai hrana necesară, dar și tratează, sau previne instalarea anumitor afecțiuni”.

Senator Florian Dorel Bodog, fost decan al Facultății de Medicină din Oradea, secretar al Comisiei de Sănătate Publică a precizat: „Vreau să felicit Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” pentru acest proiect și pentru faptul că încearcă să atragă atenția copiilor aflați în această situație. Este foarte important pentru copii să mănânce sănătos, să conștientizeze faptul că o alimentație sănătoasă este foarte importantă pentru sănătatea lor. Felicit organizatorii și transimt salutul Comisiei de Sănătate a Senatului, a președintelui, a vicepreședintelui și a tuturor membrilor comisiei. Vreau să vă asigur că suntem alături de dumneavoastră și în măsura în care veți avea bunăvoința să ne furnizați datele studiului, vom încerca să-l implementăm cu acordul colegilor senatori și să propunem o strategie de prevenție pentru România și o strategie de prevenție pentru copii noștri”.

„Poporul nostru a știut să se bucure de ceea ce i-a oferit Dumnezeu, de ceea ce i-a oferit natura, a știut să crească în armonie. Este un lucru minunat că încercăm să ne educăm copiii în acest sens. Nu sunt lucruri fabuloase ceea ce discutăm, dar sunt lucruri reale dintr-o viață pe care cu toți ne-am dori să o trăim. Tocmai de aceea ne-am propus să extindem acest proiect, deoarece la Arad se întâmplă lucruri minunate. Am descoperit o idee care pare simplă, dar este extraordinar de complexă și de bună pentru această țară. Împreună cu colegii senatori vom prelua proiectul dumneavoastră și îl vom extinde la nivel național, pentru că este foarte important să avem o educație sănătoasă pentru copiii noștri. Interesul meu este acela de vedea că suntem oameni normali, oameni care au acasă copii și care îşi doresc să pună umărul şi să împingă această țară acolo unde îi este locul, o țară normală, cu oameni normali, cu o generație care vine din urmă și ne duce mai departe”, a declarat senatorul Mihai Fifor.

proiect-nutritional-uvvg

Florin Galiș, fost consilier municipal, a precizat: „În urmă cu mai bine de doi ani eram în această sală și studiam câteva rapoarte statistice ale Institutului Național de Sănătate Publică. M-am oprit cu ochii asupra cifrelor aflate în dreptul Aradului și în acel moment m-am speriat. Acele cifre erau extrem de îngrijorătoare. Deși eram consilier local și vorbeam de drumui și poduri, am spus că trebuie să mă preocup și de sănătate acestui oraş şi acestui județ. Am început să lucrez la un proiect de hotărâre prin care am solicitat bani de la bugetul local pentru un program de prevenție referitor la starea de sănătate a arădenilor. Unora li s-a părut nespecific pentru un consilier să se ocupe de așa ceva. Eu am făcut din asta un crez, însă lucrurile nu se întâmplă minunat, ca în povești. Pentru ca ele să aibă finalitate este nevoie de stăruință, noroc și vreme bună. M-am adresat doamnei rector care m-a pus în legătură cu doamna Hermenean și așa am ajuns să o cunosc pe doamna decan Claudia Toma cu care am reușit, din aproape, în aproape, să gândim principiile și necesitatea unui program de acest fel. Am ajuns să discutăm despre un proiect care se adresează tinerei generaţii pentru că de acolo trebuie să începem. Statisticile ne spun că în Arad obezitatea infantilă este mare. O vedem în jur. Universitatea a făcut un gest de reverenţă față de societate și mulțumesc pe această cale doamnei prorector și doamnei rector. De curând am auzit o altă statistică îngrijorătoare pentru România”, a precizat Florin Galiș, absolvent ALUMNI al UVVG.

Prof. univ. dr. Claudia Toma, decanul Facultății de Farmacie, a declarat: „Evenimentul a fost o bucurie pentru orașul nostru și a avut loc prin voința Centrului Municipal de Cultură Arad, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. Atunci când ne dorim să schimbăm o lume trebuie să pornim de la copii. Astfel putem să dovedim că suntem cetățeni responsabili, ne pasă și iubim tot ceea ce este în jurul nostru. Tot ceea ce are suflare poate fi crescut prin iubire și cred că aceasta este medicina viitorului. Am studiat una dintre problemele spinoase ale societății, obezitatea infantilă, o problemă globală actuală, o problemă de sănătate publică a secolului XXI”.

Daniel Albu