Facultatea de Farmacie

Ample acțiuni de prevenție, în organizarea UVVG

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează, în perioada următoare, prin Facultatea de Medicină Generală, Facultatea de Medicină Dentară și Facultatea de Farmacie, ample acțiuni de prevenție destinate arădenilor, care se vor desfășura atât în Campusul Universitar „Vasile Goldiș”, cât și în școlile și liceele arădene.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ne-a declarat că „acțiunile de prevenție au început în data de 7 aprilie, în baza acordului de parteneriat încheiat între Universitatea noastră, Primăria Arad, DSP și Colegiile de specialitate, de Ziua Mondială a Sănătății, care au demarat cu Ziua Inimii și vor continua pe două direcții – medicină generală și medicină dentară. Medicina generală organizează seminarii și manifestări ştiinţifice dedicate studenților, rezidenților și medicilor, urmate de un seminar de educație pentru pacienți  și acțiuni de prevenție dedicate populației. În perioada 12-13 mai organizăm Zilele Hematologiei, 10 ani de hematologie, urmate de un seminar de educație pentru pacienți, unde vor avea loc prelegeri despre nutriție, sport, suflet și aspecte sociale”.

„Cadrele didactice din cadrul Facultății de Medicină Dentară vor avea acțiuni de prevenție în școlile din municipiul și județul Arad cu ambulanța stomatologică, prevenție demarată deja în instituţiile de învățământ din cartierele defavorizate ale municipiului Arad. Totodată, cadrele didactice și studenții Facultății de Farmacie vor avea acțiuni de prevenţie împreună cu o Universitate din Statele Unite, iar în perioada 27-28 mai vom susține acțiunea sportivă dedicată persoanelor cu dizabilități”.

Biroul de presă al UVVG

Daniel Albu